Visurile dirijeaza spre iubire

*Fuziune intre doi artisi*

E primavara, e o luna de mai cu pamant verde. Natura este in perioada ei de glorie si acest lucru il deduc din aerul crud, pe care plamanii mei il gusta, ca un nou nascut cu mare pofta si satisfactie.[...] Ma uit in jur , dar oamenii care trec pe langa mine, par toti preocupati ca sa vada din verdele meu. Sau poate sunt inca in starea astenica, specifica acestui sezon. Caut, caut macar un zambet, printre trecatorii cu chipurile triste.

Ma linistesc in mine, intre peretii sufletului meu, fierband in sucul propriu caci eu nu am nimic, cand de fapt pare ca am totul,si tot caut ceea ce eu am gasit deja. Sunt trist, pentru ce am fost candva, dar fericit totusi pentru ce am ajuns. Of, as putea oricand, sa ma joc intre cuvinte, sa le tot amestesc in timp ce incerc, de fapt sa mi le aliniez mai bine. Dupa obsesia spre perfectiune, incep sa imi neg creatiile dupa ce le transform, in nu stiu ce anume, dar ele nu ma lasa sa o fac, pentru ca stiu ca urmeaza dupa ele alte amestecuri de idei noi. Le pot si ura, in timp ce le iubesc si  detin puterea unica sa o fac, actiune care ma determina sa nu ma opresc nicicand. Nu stiu daca e bine sau rau, dar traiesc senzatia, ca numai prin el stiu sa fiu eu insumi, hranindu-ma salbatic si nesatul din fiecare cuvant pe care il scriu.

Vorbind cu gandurile mele, scrind vorbele mele…apare ea, si imi rastalmaceste vorbele dar fara sa spanzure adevarul.

Ii spun:

Sa incerci sa dansezi cu fiecare gand care iti vine in cap, atunci cand crezi ca totul isi pierde sensul, cand defapt tu incerci sa retraiesti fiecare moment pe care l ai uitat.

Iar ea :

De m-ai face sa dansez in gand cu fiecare gand al tau, ce-mi vine, atunci cand credeam ca totul isi va pierde sensul,tu sa imi readuci de fapt,momentele ce le uitasem.

Ii spun si ea raspunde :

 Sunt atat de trist, azi cand e o zi asa de minunata.Privesc in gol, aud doar picaturile de ploaie  cum imi pocnesc in geamuri.

Totul e atat de frig, si singura lume calda, e cand ma gandesc ca poti fi doar a mea.

Prind un gand, cel in care sunt doar eu cu tine….Ma invalui in caldura.Ce bine mi-e….

Ah, l-am prins in pumni, l-am strans tare....nevrand sa-l las sa-mi plece. Ma umbla , gandul cu tine , prin tot corpul....ma suceste prin pat, si ma chinuie, dulcea mea tortura ce ma alunga in bratele tale.

Mai adanc, decat adancurile toate,se zbate si sufletul tau in ritm perfect cu al meu. Si totusi, te intreb: crezi ca mai adanc se poate sa ajungi doar cand vreau eu?

Si in gandurile noastre toate, gasesc adancuri de nimic, Te caut si nu te gasesc in brate, cum trebuia sa fie prescris.

Fruntea mi se-ncrunta, muschi-m incep sa imi tremure, si pieptul sa ma apese.Ma ridic la marginea patului, aflu acum, cum ca ploaia curge din mine.

Dar continui sa cred ca existi, cu toate ca asta inseamna sa ma mint. Gandul meu in care esti doar tu, nu a ramas decat un vis.

Si vis de ai fi sa ramai, fi-ti mila, tu gand cu ea, si strange-mi ploapele, adoarme-ma si las-o sa ma legene la pieptul ei insiropat, putand sa-mi visez, visul  meu, cel nefiresc.

Simt nevoia de tine, cu toate ca nu stiu cine esti, in universul meu, doar tu imi lipsesti. De a lungul timpului te am modelat si te am adaptat nevoilor mele crezand ca asta este totul pt tine. Dar nu am reusit decat sa transform irealul in nimic.

 Nu ma tine un prizioner, caci fara tine liber nu ma simt.

Off, si esti atat de pasionala in irealul acesta creat de noi, incat ma zgudui langa tine de parca vrei sa ma omori.

Si apoi, poti sa ma si omori, visul meu ireal....sigur moartea mi-ar da de stire ca totul si realitate!

Incep sa intru mai adanc in tine, irealitatea mea, dar simt o mare adancire in irealitatea ta.

Vino vino...speranta mea, caci fara tine, plang cu spume reci

Deja incepi sa-mi dai caldura, multimii plina doar de oameni reci. Si esti atat de adancita in ganduri, incat incepi sa nu mai vezi.

Nu am nimic, cand eu se pare ca am totul, mai caut ceea ce eu am gasit deja. Sunt trist, pentru ce am fost candva, si fericit pentru ce am ajuns.As putea oricand, sa ma joc intre cuvinte, sa le tot amestesc in timp ce incerc, de fapt sa le aliniez....pot face asta oricand. Pot sa si imi neg creatiile dupa ce le transform, in nu stiu ce anume, dar ele nu ma lasa sa o fac, pentru ca stiu ca urmeaza dupa ele noi amestecuri de idei. Le pot si ura, in tmp ce le iubesc si  detin puterea unica sa o fac, actiune care ma determina sa nu ma opresc nicicand. Nu stiu daca e bine sau rau, dar traiesc senzatia, ca numai prin el stiu sa fiu eu insumi, hranindu-ma salbatic si nesatul din fiecare cuvant pe care il scriu.

De a lungul timpului, de la inceputul vietii omenesti pe Pamant, omul a cautat sa se identifice in cate o poveste. Povestea mea, povestea ta, povestea tuturor. Numai sa stie fiecare ca are povestea lui.Viata, cea mai frumoasa calatorie posibila, din acest univers. Si e atat de bine aici. Singurul dusman e timpul. Care curge constant, mereu fidel actiunii pentru care a fost creat. Obisnuit cu fiecare dintre noi, probabil si satul de toti si toate, ramane devotat aceluiasi lucru, curgerea sa.

Zambesc..

Cat de usor este sa zambesc. Un simplu zambet care poate schimba un infinit de intamplari. Tot acelasi zambet poate sadi o samanta de fericire in sufletul celui care l primeste. O samanta ce poate devia banalitatea normalitatii. Se poate transforma in orice. Poate fi eu sau poate fi tu. Important e ca samanta sa fie a unui zambet.
Stii ce i interesant? cat va este voua de greu sa zambiti. Sunteti crispati si mereu in loc de incurajari, voi oferiti doar critici. Critici ai unori lucruri ciudate pentru voi cand pentru noi toti e doar ceva din normalul nostru.
Hmm...da trist acest aspect al vietii voastre aparent normala. Cand de fapt voi sunteti scufundati in banalitatea vietii pe care o aveti.
Si, da. Stiti care i lucrul cel mai frumos in toata treaba asta? Ca eu inca nu am uitat sa zambesc, pe cand voi inca va ganditi la ce am vrut de fapt sa spun eu aici. E simplu: eu doar zambesc.

Verde...

Ma gandesc cu o nebuna stare melancolica, in suflet, la primaverile care erau odata. Cu cata nerabdare asteptam acest moment, care an de an, nu inceta sa si faca aparitia, mereu devotat. O neasemuita bucurie, ma cuprindea atunci cand natura se trezea la viata, din somnul iernatic in care se aflase. Mereu verde, acelasi verde de o neasemuita frumusete divina, in care imi placea sa mi scald privirea, incetosata, din cauza iernii care trecuse.
Era verdele meu si ma indemna , de fiecare data, parca sa renasc, sa fiu mai bun, sa ma transform, mereu in altceva.

Dan Puric

"Antrenamentul de uitare la care este supus poporul roman, astazi, face ca gandirea si inima sa se roteasca pe loc si, din aceasta rotire in gol, paradoxal, odata cu trecutul, dispare si viitorul. El, omul de astazi, pedaleaza zadarnic intr un prezent continuu. A locui cu fiinta doar intr o dimensiune a timpului - si aceea distorsionata - inseamna moartea lenta, dar sigura a identitatii. "

Cine suntem...

Ma gandesc...

"Ma gandesc la tine si stiu ca nu existi, dar asta ma face sa fiu eu. Un om care viseaza, un om care construieste mental, ceea ce altii distrug. Sunt fericit si atat timp cat acest sentiment rezoneaza cu sufletul meu, sunt in echilibru cu toti si cu toate.
Scriu pentru ca, stiu ca asta e un lucru bun si mi pune creierul la treaba.
Ma gandesc ca ar fi mai bine daca cu totii am face acest lucru. Pentru ca astfel scapam de inhibitii. Scrisul este un adevarat desfrau. Ne scoate din inchisorile in care traim zi de zi si ne relaxeaza in acest mediu virtual.
Ma gandesc ca ... ar fi bine sa ma gandesc mai des.''